Pentru mine este foarte clar: omul nu este facut sa locuiasca la bloc. In indelungata evolutie a omenirii momentul de la aparitia orasele si pana acum nu reprezinta nici macar o clipire asa incat cred ca nu am avut vreme sa ne adaptam oraselor si regulilor lor nici de noi stiute. Cred ca suntem facuti sa traim aproape de pamant si nu la etaj, in comunitati mici si nu in vaste metropole inconjurati de oameni fara nume si fizionomie, inghititi de anonimat. Asa imi explic faptul ca atunci cand oamenii nu au un sat il inventeaza.
Un allotment aflat la periferia Londrei
Ascunse in spatele lanturilor de case, la marginea liniilor de cale ferata sau chiar in centrul Londrei, uneori direct pe asfalt, rasar din ce in ce mai dese gradinile de legume ale englezilor fara pamant. Intr-o tara in care regina detine cele mai multe terenuri si intreaga apa, a avea macar o bucatica de pamant este un lucru extraordinar si cei mai multi dintre cei ce au sansa sa obtina de la primarii pamant apreciza darul. Pentru ca este un dar. Un teren de 10 prajini (250 de metri patrati) costa anual intre 15 si 30 de lire sterline. O paine costa in jur de o lira.
Parcelele de teren marginite de alei inguste "pavate" cu bucati de mocheta veche
Allotmentul nu este o inventie britanica. In Danemarca acestor gradini li se spune kolonihave, in Olanda volkstuin, in Finlanda siirtolapuutarha, iar in Franta jardins familiaux sau jardin communautaire. In Germania unde sunt foarte populare sunt cunoscute sub numele de kleingärten, schrebergärten ori kolonie. Italienii au orti sociali, polonezii ogródki działkowe, iar portughezii hortas comunitárias. Caracterul lor difera insa dramatic de la tara la tara. Gasesc gradinile britanice intime si sarmate, iar pe cele franceze ordonate si decorative.
Aceste gradini britanice mi se par pline de personalitate si sarm
In Marea Britanie primariile sunt datoare, si asta mi se pare exceptional, sa asigure teren celor ce trimit cereri. Daca nu au suficient teren la dispozitie impart parcelele pe care le-au dat deja in mai multe bucati. Din acest motiv in aglomerarile urbane este foarte greu sa gasesti o parcela de dimensiunea standard de 10 prajini.
De ce 10 prajini? S-a calculat ca pentru o familie de patru persoane 250 de metri patrati sunt suficienti pentru a asigura legume si fructe tot anul. Adevarat? Orice gradinar stie ca raspunsul este: depinde cat de mult esti dispus sa muncesti, cat de bine planifici si cat de eficient esti atunci cand cultivi cei 250 de metri patrati.
Insa allotmentul britanic nu este numai locul unde cresc legume si se coc fructele. In unele locuri este permisa cresterea pasarilor (niciodata cocosi, numai gaini), sau iepurilor, iar in altele proprietarii de terenuri au dreptul sa creasca albine. Fiecare allotment cu regulile sale.
Proprietarul acestei parcele a pastrat aleile din iarba si a pus peste pamantul sapat in toamna paie pentru a impiedica inevitabila invazie a buruienilor
Pentru englezi allotmentul este ceva mai mult decat o sursa de legume si fructe proapete, miere si oua. Pentru unii inseamna exercitiu fizic, posibilitatea de a intalni alti oameni si de a intra in competitie cu ei. Vara allotmentul este scena unor competitii de genul: cea mai mare rosie, sau cel mai mare praz…
Talmes-balmesul plin de farmec al allotmentului cu ale sale compostoare improvizate in permanenta pline pana la refuz
Este o lume ciudata, plina de farmec in care barierele cad si faimoasa rezerva britanica este uitata pentru cateva ore. Mai presus de toate aceste minunate gradini sunt adevarate exercitii de imaginatie: capsunile sunt crescute in anvelope uzate, foste dusumele marginesc straturile ridicate, fasii de mocheta intinse cu fata in jos sunt solutia rapida pentru a face o alei. Orice recipient imaginabil este folosit pentru a colecta apa sau pentru a speria pasarile.
Anvelope uzate folosite pentru crescut capsuni
Allotmentul este pentru englezi un refugiu si cred ca pentru cei mai multi dintre ei asigura surogatul de sat de care au nevoie. Ma gasesc de multe ori privind cu uimire la alienarea pe care orasele o nasc: cine a gandit o astfel de monstruozitate? Numai disperarea poate arunca un om normal in bratele mizeriei si anonimitatii urbane. Cea mai cumplita senzatie de claustrofobie am trait-o la New York. Nu puteam respira, nu ma puteam concentra si in orice caz niciodata fara o constrangere nu as fi putut decide sa traiesc acolo. Din pacate cred ca si la sate dinamica se schimba. Sunt oare de vina orasenii care decid sa se refugieze la sat?
O banca face din allotment un refugiu confortabil pentru englezul satul de aglomerata Londra
pur si simplu gradini 
am avut o perioada (pe cand stateam inca la bloc) cand urmaream un post de TV britanic pentru cateva emisiuni care ma umpleau de incantare si ma faceau sa visez cu ochii deschisi. Una dintre ele era „while you were out” si se ocupa de decoratiuni si reamenajari ingenioase , cu bani putini si in termen scurt iar cealalta „small town gardens” despre amenajari de gradini de oras. Multe am invatat din ele si-mi pare rau ca acum canalul respectiv a disparut din lista de programe oferite de televiziunile prin cablu/satelit. Interesanta solutia pentru capsuni. Credca am s-o aplic si eu chiar daca am loc sa fac asta si in mod traditional.Andra , ma incanti de fiecare data cu articolele tale minunate. Dar te intreb de ce nu faci asta mai des? Numai bine iti doresc!
Poti sa mai gasesti pe net cateva programe similare cu cele pe care le mentionezi. Aici http://www.channel4.com/programmes/real-gardens/episode-guide/series-3 poti vedea toate cele 20 de episoade ale seriei „Real Gardens”. Sper sa te bucuri in liniste de orele minunate de vizionare. Pentru mine emisiunile astea sunt un adevarat drog si mai ales in zilelele triste si reci ma delectez cu o doza mica de placere. Le dramuiesc cu grija pentru ca sunt tare pretioase! Anvelopele si toate solutiile pe care le-am vazut la allotment m-au inspirat si cred ca dincolo de argumentele practice se gasesc adevarate comori estetice. Daiana, cu simtul tau artistic gradina ta nu ar avea decat de beneficiat! Iti multumesc tare mult pentru complimente si imi pare rau ca nu am vreme sa scriu mai des. Admit ca ultimele cateva pauze au fost ceva mai lungi decat de obicei insa te rog sa ma crezi ca daca viata nu mi-ar sta in cale singurul lucru pe care l-as face ar fi sa scriu. Din pacate … Oricum ma bucur ca atunci cand o fac am ocazia sa mai schimba cateva vorbe cu voi.
Si eu m-am intrebat de ce nu scrii mai des. Dar articolele tale sunt atat de minunate ca imi inchipui ca nu se pot livra decat in portii foarte mici. Si asa cum caviarul sau trufele nu se mananca cu polonicul, asa iti savurez si eu blogul. Ca pe o trufa a blogurilor. Si poate intr-o zi vom avea norocul ca viata sa nu-ti mai stea in cale ci doar sa scrii. Si atunci sa vezi festin…
Ce sa zic Adinuca? Cum pot eu oare sa raspund unui astfel de compliment? Poate numai cu o veste buna: am semintele de rubarba si astept numai adresa ta. Sper ca ele sa fie raspunsul potrivit pentru ca altfel eu, o limbuta, am ramas fara cuvinte. Astept cu mult interes lansarea proiectul pe care il pregatesti!
Ti-am trimis adresa inca de atunci insa am crezut ca nu mai ai semintele. Cat despre proiectul meu nu cred ca te va ajuta foarte mult fiind atat de departe de noi si considerand ca este un proiect local. Dar cine poate stii ce ne aduce ziua de maine…
multumesc Andra atat pentru link pe care abia astept sa-l savurez visand la primavara cat si pentru vorbele frumoase.
Saluti,subscriu la ce au zis fetele mele de mai sus,ca sunt de acord cu fiecare cuvintel,dar vin cu o intrebare,sticlele de plastic in varful betelor ce rol au?
Am sa preiau si eu linkul de mai sus, pentru care zic „sarumana”
si cred ca nu ai precizat cum se numesc astfel de gradini si la noi in Romania,ca si la noi sunt slava domnului,poate nu asa dichisite,dar oricum exista.Dar cred ca la noi se numeste simplu „la gradina”.Insa nu cred ca primaria este asa de darnica cu impartitul de terenuri,ar prefera sa le ia paragina decat sa dea la oameni.
Mai vorbim.
Vasi, ma bucur sa te aud! Sticlele sunt pe post de sperietori de pasari. Puse in varful aracilor servesc in unele cazuri drept suport pentru plasele care protejeaza legumele de numerosii porumbei, in altele pentru ca numai zgomotul pe care il fac sperie pasarile. In Franta am vazut sticle de plastic puse cu gura in jos la radacina plantelor care le iriga treptat si usor, iar la Chelsea Flower Show am vazut o sera facuta din sticle de plastic. Atata ingeniozitate! Din pacate „la gradina” noastra supravietuieste cu greu furtului, invidiei si lipsei de bun simt. In plus nimeni nu iti da in Romania o bucata de pamant pe care sa il lucrezi fie si cu chirie. Primariile prefera sa lase ca pamantul sa fie napadit de buruieni decat sa il ofere celor ce vor sa il munceasca. Gradinile romanilor sunt frumoase si oricat voi cutreiera lumea in cautarea idealului stiu sigur ca el este acasa. Singura problema este ca putine dintre ele scapa fara sa fie jefuite. In rest nici un gradinar roman nu este cu nimic mai prejos decat unul englez, francez, olandez …
Nu cred ca putem vizualiza filmuletele,caci nu suntem in aria UK.
Daca e vreun secret de logare,imi spuneti si mie.Va roooooog!
Bine te-am regasit Andra!Imi place „allotment-ul” si e interesant cum fiecare bucatica de pamant este atat de intens folosita.
La primavara voi folosi pentru prima data sticle de plastic cu rol de „minisera”.Adica fundul decupat infipt in pamant in asa fel incat sa protejeze planta, fie de frig, fie de iepurasii flamanzi.
Si eu folosesc „sticle” de plastic pe post de sere. In fapt sunt bidoane de apa de 5 litri si mi se par solutia cea mai buna atunci cand ma aventurez sa transplantez rasadurile si stiu ca este prea devreme. Le folosesc si iarna cand le pun peste ghivecele cu salata si mizuna. E drept ca de la soare se uzeaza si dupa un an trebuie schimbate insa alternativele, domurile de sticla sau cele de plastic, mi se par mult prea scumpe si destul de mici. Ai incercat un gard de sarma impotriva iepurilor? Dar panglicile de plastic galagioase?
eu de vreo trei ani folosesc bidoanele astea ca sa prind trandafirii. Stau foarte bine peste iarna , absolut toti s-au prins , in plus cand incepe caldura poti desface capacul sa le aerisesti peste zi pana cand trece pericolul inchetului tarziu de primavara. Noi , avand apa din panza freatica ( prima panza nu a doua) apa nu e potabila (desi la inceput era cristal ca-i facusem si analize dar dupa ce s-a mai aglomerat zona cu cateva case si implicit fose „septice” se pare ca i-au mai scazut din calitati si mai bine nu riscam), cumparam foarte multa apa plata. Deci bidoanele, slava Domnului , le-am insirat pe o sfoara in corcodus si cand am nevoie le folosesc.
Hei, ma aude cineva, cu linkul ala,il pot viziona din Romania?
Multumesc anticipat.
Pe Youtube gasesti o toate episoadele seriei. Trebuie numai sa dai o cautare cu Real Gardens. Spune-mi daca reusesti.
Nu reusesc, imi pare rau!
Ai nevoie de un UK proxy. Este simplu. Intreaba pe cineva care se pricepe la computere si net.
Bine ai revenit draga Andra. Te asteptam. Am vazut si eu in italia aceste gradini, care nu sunt prea „dichisite” cum spune cineva inaintea mea. Cam la fel arata si cele de pe la noi. Dupa mine este un lucru bun. Atata timp cat e vorba de aer, pamant, natura, nu poate fi decat un lucru bun. Si sa-ti mai spun ceva. Eu sunt acel orasean cu marea dorinta de a se muta la tara dar care doreste sa pastreze totul nealterat. Dinamica vietii la tara este schimbata de cei de acolo. Este cert pentru mine acest lucru. Cei care sunt acolo de generatii doresc sa traiasca ca la oras. Probabil este ca acea prajitura din vizita care este mai buna decat a ta sau poate faptul ca munca pamantului este o conditie pentru supravietuire care din pacate nu le ofera rezultate multumitoare pentru a-si duce traiul. Ma bucur ca ai atins subiectul asta pentru ca sa am prilejul sa spun ca iubesc din tot sufletul viata la tara, mirosul de pamant reavan, aerul curat, diminetile minunate de vara, cantecul pasarilor, sobele de lut vopsite proaspat cu var, si odaile simple varuite la fel in alb, si multe, multe altele. Ma intreb deseori de unde vine aceasta atractie. Dar nici nu mai conteaza atata timp cat este bucuria sufletului meu si ca pot sa o impart cu oameni ca tine.
Ce bine e la Andra in vizita!
Hm, da. S-au schimbat si se mai schimba inca lucrurile la tara si din pacate nu in bine.
Am avut ocazia sa vizitez in Polonia astfel de intreprinderi si am fost foarte impresionata.
Statul amenaja suprafete mai mari de pamant nelucrat, punea la dispozitie utilitatile (curent electric si apa curenta) si ingradirea si oamenii primeau in folosinta pe 99 de ani o parcela. Nu stiu exact cat avea parcela, micuta oricum dar suficienta ca ei sa-si construiasca si o casuta. In amenajarile vechi constructiile erau niste improvizatii, in cele mai noi, avind probabil aceasta siguranta a celor 99 de ani, oamenii aveau constructii mai frumoase.
Era foarte interesant sa vezi cat de diferit era stilul de utilizare si ce considerase fiecare ca merita mai mult sa fie cultivat pe bucatica lui de pamant. Aici vedeai legume, aici vedea azalee etc
Asa cum ti-am mai spus,e o incantare ptr mine sa-ti citesc postarile si dupa cum vad nu sunt singura,referitor la acele parcele de pamant,inainte de ’89 am lucrat la un institut de proiectare,unde era un spatiu suficient,pentru a fi transformat intr-o gradina de legume si flori,iar cine a dorit a primit un peticel de aprox.3 sau 4 mp.In pauza de masa mergeam la gradinarit,competitia dintre noi cei cu parcele fiind crincena, atat pentru partea rentabila,cat si pentru decor.Toamna se alegeau cei mai buni,ce fain a fost,aproape ca uitasem de episodul asta…
Si noi cand stateam la bloc, eram eu copil pe atunci, ai mei impreuna cu cativa vecini aveau gradina pe terenurile libere de pe camp, langa blocuri, unde cultivau de toate. Cand vad pozele imi amintesc de gradina noastra…ceausista.
Dar si acum mai sunt gradini pe la periferia orasului in care cativa blocuitori isi cultiva pamant sau cresc animale pe locul primariei.Totul e sa vrei, indiferent de tara.
Prima data am auzit de aceasta posibilitate anul trecut, in vizita la cumnatul meu din Franta.
Am ramas cu gura cascata cand am auzit…Ideea este absolut geniala.
Dar, ca si alte lucruri extrem de simple, pacat ca nu se aplica si in Romania….
Liviu, trebuie sa marturisesc ca subiectul nu imi da pace. Nu pot sa inteleg de ce exista atatea terenuri neingrijite pe care primariile prefera sa le lase prada buruienilor si gunoaielor in loc sa le puna la dispozitia celor ce vor sa cultive acolo flori, fructe si legume. Cred ca am atins un nou nivel de nepasare vecina cu autodistrugerea si asta nu de ieri, de azi. Nu inteleg de ce si cum am ajuns aici sau daca exista un remediu. Cert este ca as prefera ca statul sa ma trateze cu respect si sa inteleaga ca nevoile individului nu se rezuma numai la educatie, sanatate, transport, siguranta (nu ca aici am excela). Francezii, englezii si, ceva mai aproape de casa, polonezii si rusii au inteles ca o gradina implineste o nevoie a sufletului, mintii si trupului pe care, dupa mine, nimic altceva nu o poate satisface. Stiu cat este de greu sa cumperi teren in Romania si sa il protejezi de atacul constant al hotilor. Pentru multi din cei ce locuiesc in marile orase si au o mana de pamant la periferie gradinaritul s-a transformat dintr-o placere intr-un adevarat calvar. Stiu oameni care au plantat lalele si nu au aflat ani la rand ce culoare aveau florile, intregi recolte de cartofi, cirese, struguri etc jefuite fara pic de consideratie pentru munca gradinarului sau pentru viitorul plantelor. Un prieten a cumparat 500 de mp undeva langa Bucuresti la marginea unui sat. A tras apa, a imprejmuit cu un gard simplu si a pus si o poarta de lemn. In cateva saptamani totul a disparut stalpi, poarta, robinet, plasa de sarma. Unde vreau sa ajung este ca am din ce in ce mai mult convingerea ca suntem singuri vinovati de soarta pe care o avem. Pana la urma statul ne trateaza cu aceeasi lipsa de respect cu care ne tratam unii pe altii. Nimic mai mult, nimic mai putin.
De fapt, cred ca problema este mult mai profunda decat se vede la prima vedere si tine de … de fapt, nici nu stiu de ce tine… singurul lucru pe care-l stiu este ca nu stiu cum sa schimb lucrurile….
Pe de-o parte, imi doresc sa am o mica gradina, undeva pe langa Bucuresti, o gradina in sa pot cultiva cateva legume, insa nu am unde pt ca la noi nu exista programe de genul asta.
Pe de alta parte, detin un teren arabil de cca 2 ha, mostenit de la bunici, insa acesta este la vreo 350 km de Bucuresti, intr-un satuc din Mehedinti, fiind mult prea departe pentru a-l putea lucra. Pentru ca nu vroiam sa ramana necultivat, l-am lasat in grija unor rude, fara nicun fel de pretentie. Din pacate, anul acesta am aflat ca acel teren nu a mai fost lucrat de 3 ani. Imediat ce am aflat de asta, am incercat sa-l dau altcuiva sa-l lucreze, singura „pretentie” fiind aceea de a achita impozitul aferent acelui teren. Spre surprinderea mea, nimeni nu este interesat sa lucreze acel pamant, chiar daca acesta este primit gratuit…
Concluzia? Nu doar statul este de vina, ci si noi, locuitorii tarii. Se pare ca ne-a intrat adanc in oase dictonul „Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”, incat continuam sa ne facem ca muncim chiar si atunci cand muncim pt „noi”, nu pt „ei”.
Dupa 50 de ani de comunism, au reusit sa ne transforme intr-un popor de puturosi, de vesnic nemultumiti ca altcineva nu face nimic pt noi…
iata cu ce situatie ne confruntam noi: dispunem de un teren de 6000 mp. 3000 din ei sunt cu pomi(pruni , visini + tentativa de cais , par , mar , cires – normal, furati de pe o zi pe alta – spun normal ca la noi furtul a devenit o normalitate – imi pare rau s-o spun depsre neamul meu despre care obisnuiam sa fiu mandra), vita-de-vie , casa ,curte si gradina noastra. Restul de 3000 , teren agricol pe care se poate cultiva porumb sau grau sau altceva. Si aici vin si spun , sa nu dam vina doar pe primarii. Noi avem pamant „in exces”. Nu l-as da pentru ca este al meu. In schimb l-as pune la dispozitia celor care ar dori sa-l munceasca. Adica l-as da in arenda , bineinteles cu contributia de rigoare la toate lucrarile de efectuat. De ce as face asta? In primul rand pentru ca inca nu am suficient timp sa ma ocup eu personal de el. In al doilea rand , nu am mijloacele banesti care sa-mi permita sa angajez lucratori . In al treilea rand , chiar daca as avea banii necesari – si zau ca am incercat/cautat- nu gasesc persoane dispuse sa lucreze pamantul. Chiar daca sunt „saraci lipiti” oamenii se simt „jigniti” sa lucreze pamantul. Sa sape ? Sa semene , sa ude , sa… eee , Doamne fereste! Asta fac doar taranii.As incerca sa fac o livada dar experienta anilor trecuti cand fructele mi-au ramas doar de pofta ma impiedica sa investesc bani si munca doar pentru ca altii sa vina si sa ia de-a gata pomi sau fructe gata facute. Spun de pomi pentru ca merii , ciresii , perii , caisii etc pusi toamna , deja primavara nu mai existau. Cererea de pruni probabil era mai mica deci astia au scapat dar prunele , nu. Ei , cam asta e la noi la Romanica , nu doar primaria ci si oamenii sunt de vina. Omul sfinteste locul – zicea o vorba . Si-atunci de ce ne mai miram ca la noi totul se duce dracului? Pentru ca si oamenii sunt pe masura. Amara concluzie dar asta e .
Daiana, e tragic. Nu cred ca exista cineva care sa nu se sufoce de furie citind povestea ta. Este teribil ca in cazul tau, ca si in cazul prietenilor mei cu gradini (foarte multi in situatii similare) nu exista nici o solutie. Neputinta, neputinta ma infurie si mai tare. Sa nu ai posibilitatea sa ripostezi, sa pui capat hotiei. Si eu ca si tine cred ca problema si probabil rezolvarea ei se afla la individ. La cel care pune mana sa fure desi ar putea cere, cel ce se uita sau trece nepasator cand vede o banda de hoti. Nu spun ca in alte parti nu se fura sau vandalizeaza. La noi insa nici macar nu mai esti surprins, rau este o constanta pe care fiecare dintre noi trebuie sa o ia in calcul, un firesc. Imi pare tare rau ca suferi atat. Cat priveste munca la camp si felul in care ea este inca privita nu am nimic de adaugat la cele spuse de tine. In Franta oricine munceste pamantul este mandru de asta si tratat cu respect. Am cunoscut un barbat de 80 de ani care se trezeste la 7 si pana la 7 seara nu sta. Are vaci, iepuri, gaini, si o mare gradina de legume. Sunt fermier, mi-a spus cu mandrie. Este ratiunea mea de a fi. Cu bine spui draga mea: omul sfinteste locul.
Din pacate in tara noastra cine munceste, nu numai pamantul, este desconsiderat. Este la mare inaltime cel care poate insela, fura, face mici invarteli care sa-i lase in paguba pe altii. Toti acestia sunt priviti cu multa admiratie, pe cand cei care muncesc de dimineata pana seara sunt priviti ca niste fraieri. Dar, eu cred ca este foarte important cum te privesti tu pe tine si cata satisfactie iti da munca si rezultatele pe care le obtii.
In alta ordine de idei, Andra, ti-ai schimbat mailul?