Curatenie de primavara cu schimbari majore

Am venit momentul sa imbunatatesc blogurile si sa inlesnesc comunicarea cu voi, atat de importanta pentru mine. De azi inainte veti gasi toate textele vechi si pe cele noi la http://pursisimplu.net/. Sper ca aceasta mutare sa faca textele mai usor si mai rapid de parcurs si sa imbunatateasca fotografiile. Nu in ultimul rand aceasta mutare va marca o noua etapa in viata mea: voi dedica mai mult timp scrisului. Sper ca aceste schimbari sa ne apropie si mai mult si sa va aduca si voua si mie momente de fericire si conversatii interesante care sa ne aline setea de cunoastere si pe cea de comunicare. Astept comentariile voastre la noua adresa (de astazi nu voi mai raspunde aici). Tot acolo puteti sa va reinnoiti abonamentele.  

Andra

Prezentele materiale sunt protejate de drepturile de autor conform Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Orice încercare de preluare a articolelor si fotografiilor se va face NUMAI cu acordul autoarei si cu condiţia citării permanente a link-ului : pursisimplu net.

Cu mainile murdare

Nu mai simt durerea de spate cu care trebuie sa ma obisnuiesc sa traiesc. Este o coabitare care din cand in cand imi va aduce aminte ca intotdeauna trebuie platit un pret pentru placeri.

Gradinaritul nu este o indeletnicire delicata si usoara, cu cat il iubesti mai tare cu atat doare mai tare. Imi place sa sap. Daca cineva ar spune: „Incepi aici si termini dincolo si pentru asta iti dau lingurita asta”, eu sunt gata. Voi sapa transee cu unghiile si voi sta aplecata ore intregi fara sa cedez durerii.

Zapada s-a asezat in calea fericirii mele

Cand sapi uiti de tine. Este o meditatie profunda asemeni celei in care cad femeile din India atunci cand toaca marunt ingredientele pentru mancare. Daca tocatul ingredientelor pentru mancare, ritmic, monoton, solitar, de al carui final esti surprins, este considerat in India meditatie, atunci sapatul este varianta sa pe care eu o folosesc pe post de terapie.

Cred ca asta este medicamentul pe care gradina il are gata impotriva durerilor mele de spate: cand sap si sadesc si prasesc ma cufund intr-o lume linistita, perfecta, fara gust, culoare si libera de orice pasiune. Munca asta fizica ma arunca intr-o stare de externuare care imi goleste mintea si ma lasa senina si fericita, plina de viata. Cred ca gradinaritul are pentru mine aceleasi valente pe care le are lectura. Si intr-un caz si in celalalt ma las transportata departe de viata mea.

Tufa de buxus sempervirens a stat in iarna asta cam prea mult sub zapezi

De aceasta stare am nevoie cum. A fost si inca mai este iarna. Si sunt satula. Am nevoie de miscare, de meditatie si de o durere zdravana de spate. Ma simt imobila si inutila. Micile treburi din gradina sunt insuficiente pentru a satisface nevoia mea gradinarit.

Si am atata treaba… Anul acesta lista lunga de legume pe care le voi insamanta cuprinde varietati italienesti, romanesti, franceze si englezesti. Am ales tot ce a supravietuit cu onoare anilor trecuti si tot ce mi s-a parut memorabil prin gust.

Era o vreme in care incercam orice insa nu mai am vreme de experimente de mare anvergura. Acum compar diversele varietati folosind numai cateva plante. Daca trec testul apar pe lista, daca nu, nu. 

Fasolea Borlotto Lingua di Fucco este incontenstabil una dintre cele mai gustoase pe care le-am crescut pana acum. Imi plac pastaile fierte, in salate, boabele proaspete in sosuri de rosii si in fine, in inima iernii, un castron de fasole uscata batuta este de neegalat. Boabele sunt mari, plantele sunt usor de ingrijit iar Borlotto Lingua di Fucco s-a permanentizat in gradina mea. In plus e greu sa gasesti o fasole mai frumoasa.

Fasolea pestrita este atat de frumoasa, atat de gustoasa ...

Anghinarea „Green Globe” este si va ramane planta pe care voi vrea sa o seman mereu. Am un plan precis: sa umplu gradina cu anghinare. Nu numai pentru ca imi place in pizza sau salate sau in mancarea de pui cu lamaie ci pentru ca nu cred ca exista o planta care sa egaleze anghinarea prin maiestate si alura.

Am incercat in ultimii zece ani multe soiuri de sfecla. Sfecla de petiol, sfecla de radacina si pentru toate aceste, multe varietati. Imi place sfecla de radacina „Burpees Golden” pentru ca este neobisnuita. Este dulce ca toate sfeclele, insa culoarea ei nu este obisnuitul sangeriu ci un galben intens si vesel. Italianca „Chioggia” are radacina in cercuri concentrice de roz si alb, alternand cu eleganta.  Este dulce dar mai presus de orice este tare frumoasa si asta este un motiv suficient pentru a ramane in gradina mea.

Anghinarea "Green Globe" in primavara anului trecut. Din 10 plante cred ca am ramas cu 7. Voi vedea cand iarna ma va lasa sa evaluez situatia

Intr-o calatorie in Italia am mancat deliciosul „Cima di Rapa” sau „brocoli di rape”. Mi-a ramas in minte si in inima si bineinteles ca am cautat si cumparat seminte imediat ce am gasit. Leguma este un fel de brocoli de la care se mananca tot, frunze, boboci, flori si care are un gust intens, puternic, unic. Brocoliul are intotdeauna un loc special rezervat in gradina mea de legume pe care vor imparti de acum incolo cu  „Cima di Rapa”. Nu are ce sa faca, trebuie sa accepte situatia. Cu totii avem dreptul sa avem favoriti.

Brocoliul Santee este frumos, fraged si fecund. Cateva tufe ajung pentru recolte cu adevarat abundente

Pe lista de experimente se inscrie anul asta spanacul japonez „Hohei”, guliile mov „Azur Star” si rubarba „Victoria” ale carei seminte le-am primit de la un prieten. Tot ce pot spune despre toate astea este: om trai si om vedea! Daca trec testul vor reveni si anul viitor. Daca nu, nu. Cu rubarba va fi mai greu insa daca in cativa ani nu da rezultate locul ei va fi luat de alte varietati de rubarba. Ce vreau de la rubarba? In principal multe, foarte multe frunze care sa nu fie atoase. Nu cer mult.

Asadar vedeti ca nu pot sta locului. Ce vreau sa fac si voi incepe de saptamana viitoare este sa insamantez garoafele. Asta ma va transporta din depresie direct in bratele tandre ale meditatiei si in cele brutale, care ma fac sa ma simt in viata, ale durerii de spate.

Minunatele gradini ale englezilor fara pamant

Pentru mine este foarte clar: omul nu este facut sa locuiasca la bloc. In indelungata evolutie a omenirii momentul de la aparitia orasele si pana acum nu reprezinta nici macar o clipire asa incat cred ca nu am avut vreme sa ne adaptam oraselor si regulilor lor nici de noi stiute. Cred ca suntem facuti sa traim aproape de pamant si nu la etaj, in comunitati mici si nu in vaste metropole inconjurati de oameni fara nume si fizionomie, inghititi de anonimat. Asa imi explic faptul ca atunci cand oamenii nu au un sat il inventeaza.

Un allotment aflat la periferia Londrei

Ascunse in spatele lanturilor de case, la marginea liniilor de cale ferata sau chiar in centrul Londrei, uneori direct pe asfalt, rasar din ce in ce mai dese gradinile de legume ale englezilor fara pamant. Intr-o tara in care regina detine cele mai multe terenuri si intreaga apa, a avea macar o bucatica de pamant este un lucru extraordinar si cei mai multi dintre cei ce au sansa sa obtina de la primarii pamant apreciza darul. Pentru ca este un dar. Un teren de 10 prajini (250 de metri patrati) costa anual intre 15 si 30 de lire sterline. O paine costa in jur de o lira.

Parcelele de teren marginite de alei inguste "pavate" cu bucati de mocheta veche

Allotmentul nu este o inventie britanica. In Danemarca acestor gradini li se spune kolonihave, in Olanda volkstuin, in Finlanda siirtolapuutarha, iar in Franta jardins familiaux sau jardin communautaire. In Germania unde sunt foarte populare sunt cunoscute sub numele de kleingärten, schrebergärten ori kolonie. Italienii au orti sociali, polonezii ogródki działkowe, iar portughezii hortas comunitárias. Caracterul lor difera insa dramatic de la tara la tara. Gasesc gradinile britanice intime si sarmate, iar pe cele franceze ordonate si decorative.

Aceste gradini britanice mi se par pline de personalitate si sarm

In Marea Britanie primariile sunt datoare, si asta mi se pare exceptional, sa asigure teren celor ce trimit cereri. Daca nu au suficient teren la dispozitie impart parcelele pe care le-au dat deja in mai multe bucati. Din acest motiv in aglomerarile urbane este foarte greu sa gasesti o parcela de dimensiunea standard de 10 prajini.

De ce 10 prajini? S-a calculat ca pentru o familie de patru persoane 250 de metri patrati sunt suficienti pentru a asigura legume si fructe tot anul. Adevarat? Orice gradinar stie ca raspunsul este: depinde cat de mult esti dispus sa muncesti, cat de bine planifici si cat de eficient esti atunci cand cultivi cei 250 de metri patrati.

Insa allotmentul britanic nu este numai locul unde cresc legume si se coc fructele. In unele locuri este permisa cresterea pasarilor (niciodata cocosi, numai gaini), sau iepurilor, iar in altele proprietarii de terenuri au dreptul sa creasca albine.  Fiecare allotment cu regulile sale.

Proprietarul acestei parcele a pastrat aleile din iarba si a pus peste pamantul sapat in toamna paie pentru a impiedica inevitabila invazie a buruienilor

Pentru englezi allotmentul este ceva mai mult decat o sursa de legume si fructe proapete, miere si oua. Pentru unii inseamna exercitiu fizic, posibilitatea de a intalni alti oameni si de a intra in competitie cu ei. Vara allotmentul este scena unor competitii de genul: cea mai mare rosie, sau cel mai mare praz…

Talmes-balmesul plin de farmec al allotmentului cu ale sale compostoare improvizate in permanenta pline pana la refuz

Este o lume ciudata, plina de farmec in care barierele cad si faimoasa rezerva britanica este uitata pentru cateva ore. Mai presus de toate aceste minunate gradini sunt adevarate exercitii de imaginatie: capsunile sunt crescute in anvelope uzate, foste dusumele marginesc straturile ridicate, fasii de mocheta intinse cu fata in jos sunt solutia rapida pentru a face o alei. Orice recipient imaginabil este folosit pentru a colecta apa sau pentru a speria pasarile.  

Anvelope uzate folosite pentru crescut capsuni

Allotmentul este pentru englezi un refugiu si cred ca pentru cei mai multi dintre ei asigura surogatul de sat de care au nevoie. Ma gasesc de multe ori privind cu uimire la alienarea pe care orasele o nasc: cine a gandit o astfel de monstruozitate? Numai disperarea poate arunca un om normal in bratele mizeriei si anonimitatii urbane. Cea mai cumplita senzatie de claustrofobie am trait-o la New York. Nu puteam respira, nu ma puteam concentra si in orice caz niciodata fara o constrangere nu as fi putut decide sa traiesc acolo. Din pacate cred ca si la sate dinamica se schimba. Sunt oare de vina orasenii care decid sa se refugieze la sat?

O banca face din allotment un refugiu confortabil pentru englezul satul de aglomerata Londra