Pentru ca viitorul in gradina este tot atat de nesigur ca cel pe care il avem noi toti. Asa ca salata, patrunjelul, trandafirii, zmeura, coacazele toate devin sursa de placeri si lacomii. Pentru ca este imposibil sa pui frana naturii. Nu acum, nu vara.
Boabe de chihlimbar dulci si parfumate care nu scapa de degetele nerabdatoare si gurile lacome
Vara este anotimpul in care natura se grabeste. Florile alearga contra cronometru de la boboci si flori diafane la capsule uscate doldora de seminte.
Trandafirii uita si trec de la dulci, inocenti boboci la petale raspindite indecent peste tot prin gradina in numai cateva zile.
Salata, capricioasa, fudula decide ca jos, aproape de pamant, nu este de nasul ei si urca rapid in tije lungi, labartate la capatul caror apar rapid flori si mai apoi semintele. In ignoranta ei salata a stricat totul. Frunzele sunt acum amare si rigide.
Coacaze negre pline de sucuri acre in asteptarea zaharului
Vara, zmeura se umple de fructe. Le culegi si maine sunt la loc, coapte, apetisante. Un „Groundhog Day” care tine cateva saptamani.
Vara este grabita, nu exista nici un moment de liniste, totul este in schimbare. Exista un sigur loc in care eu stiu sa fac prizoniera vara si acela este camara. Frumos aranjate, cu etichetele la vedere ca niste medalii binemeritate, borcanele cu dulceata si compot opresc timpul in loc. Si asta nu este putin lucru pentru un biet, prozaic borcan.
Unul dintre borcanele in care eu tin captiva vara
Abundenta verii ma copleseste si ma face nefericita pentru ca nu reusesc sa strang toate ciresele din cei 3 ciresi. Ar fi imposibil si cu toate astea incerc.
Gest nebunesc pentru ca aventura cu ciresele nu se temina niciodata la cules, ea continua in bucatarie, intre borcane si siropuri de culoarea mierii.
Am ambitia nebuneasca a celui care crede ca anul asta va fi ultima recolta, ca astea sunt ultimele cirese din lume si ca eu sunt datoare sa le pastrez.
Exoticele vinete vor face deliciul acestui sfarsit de vara
Urasc sa risipesc pentru ca este multa munca in spatele legumelor si fructelor din gradina. Munca mea si munca dragilor mei copaci, a mea si a frumoaselor mele seminte.
Ma simt datoare sa incerc. Ma urca in caruselul sperantei si termin de fiecare data in cel al disperarii.
Insa gradina nu ma lasa sa sufar sau sa respir. Fasolea se alinta cu florile ei violete, ardeii si busuiocul ma imbie sa culeg, iar cartofii, ceapa si vinetele imi promit recolte bogate. Numai anghinarea ma necajeste insa anul viitor voi planta de doua ori mai multe poate, poate voi avea noroc.
pur si simplu gradini 