Sunt un om plin de pacate. Stiu care sunt unele dintre ele, pe altele le banuiesc iar la restul prefer ca nici macar sa nu ma gandesc.
Invidia credeam insa ca nu este unul dintre ele. Pana saptamana trecuta am crezut ca acest pacat mi-a ramas strain.
Dar, nu! Am reusit sa adaug si invidia la lunga lista a lucrurilor pe care mi le reprosez, care nu ma lasa sa dorm noaptea, care ma fac sa ma simt mica si murdara.
Bobocul de lamaie cu varful alb si inocent alunecand usor intr-un mov indraznet
Subiectul invidiei mele este un lamai. Inalt, cu fructe si flori, un lamai frumos si inocent. Un lamai pe care mi-l doresc.
Lamaiul este un copac miraculos: langa boboci, flori, fructe minuscule verzi, atarna, ca globurile de Craciun, lamai mari si zemoase gata de cules.
Lamaiul este un copac fara varsta pentru ca toate varstele sunt acolo pe crengile sale.
Spectaculoasa floare de lamai cu petalele sale rasucite si cerate
Invidiez stapanul lamaiului, dar mai inainte de toate invidiez lamaiul.
Lamaiul are, indiferent de varsta, trecutul si prezentul la un loc, impacate pe crengi. Si asta este marea mea problema: nu pot impaca trecutul cu prezentul meu.
Spre deosebire de zveltul lamai eu nu pot pastra nimic din trecut, nu pot sa il las sa imi domine gandurile si viata pentru ca daca nu uit trecutul, daca nu il neg, daca nu il anulez, sunt sigura ca nu voi avea nici un viitor.
Minusculele fructe isi fac aparitia indraznete la capatul ramurilor
Lamaiul pune mugurii alaturi de fructele mature fara nici o problema.
Contrastul asta nu poate exista in mine. Tot ce a fost pana acum, in ultimii ani, este mor iar eu o iau de la capat.
Nu este prima oara si mai tragic este ca sunt sigura ca nu va fi nici ultima.
Lamaile prin contur si culoare, un verde acru care iti strapezeste dintii si iti fura privirea
O iau de la cap mereu, si mereu din alt punct si totusi din acelasi loc, incapabila sa progresez.
De fapt sunt sigura ca sunt intr-un regres permanent.
Sunt ca o sageata pentru care tinta se muta mereu, perfid, fara mila.
Lucioasa lamaia curbeaza ramurile sub greutatea ei, galbena si grea de sucuri, parfumata
Si mai este un motiv pentru care invidiez lamaiul: oricand va vrea se va putea uita in oglinda fara sa tresara.
Totul va fi acolo aproape neschimbat, familiar, fara transformari majore.
In cazul lui chiar daca sanii se apleaca usor catre pamant, cedand gravitatie, ochii raman limpezi si ageri, chiar daca cearcanele si ridurile de sub ochi se adancesc, macar pielea mainilor ramane elastica si nepatata.
Flori, fructe si frunze, lamaiul este copacul perfect pe care il doresc atat
Invidiez lamaiul pentru ca poate sa isi pastreze si sa priveasca in fata trecutul.
Deplang lamaiul pentru ca niciodata nu va putea uita trecutul.
Este pretul pe care el il plateste prefectiunii sale, iar eu imperfectiunii mele.
